Gino Iorgulescu a devenit noul președinte al LPF, după ce majoritatea cluburilor din Liga I i-au oferit acestuia votul în detrimentul lui Dumitru Dragomir, la alegerile care au avut loc joi. Între echipele care l-au susținut pe fostul șef al lui FC Național s-a numărat și CFR Cluj.
Președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan, a explicat motivele pentru care a optat pentru Iorgulescu, dar și ce așteptări are de la acesta.
„Nu cred că prezența lui Ponta a fost decisivă pentru alegerea lui Gino Iorgulescu. CFR Cluj a fost pro-schimbare. Sper să se întâmple lucruri mai bune în fotbalul românesc. La FRF nu mai avem ce să schimbăm, pentru că am înțeles că domnul Sandu va pleca. Sunt multe lucruri care nu sunt normale în fotbalul românesc. Ce aștept de la Gino Iorgulescu? Multe! Aș vrea să nu se mai petreacă nereguli la nivelul comisiilor, să aducă mai mulți bani din drepturile de televizare, să fie ordine și atenție la comisii”, a spus Mureșan la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER